Greșeala pe care o fac mulți șoferi în trafic. Ce trebuie să știi despre acordarea de prioritate în aceste condiții
Odată cu expansiunea rețelei rutiere, noi reguli sunt impuse în legislația rutieră și acestea au devenit cruciale pentru prevenirea accidentelor.
Detaliul din codul rutier de care ar trebui să ții cont
Printre acestea, una dintre cele mai puțin cunoscute și aplicate este obligativitatea cedării de către șoferi atunci când se află pe un drum cu trei benzi în aceeași direcție.
Legislația este clară în ceea ce privește cine trebuie să acorde prioritate atunci când doi conducători auto circulă pe un drum cu 3 benzi și își doresc să folosească banda din mijloc.
În multe cazuri, exemplificate de tronsonul Drumului Național 1 din București, care dispune de 3 benzi pe sens, situațiile pot implica mașini care se deplasează mai rapid pe banda a doua decât cele de pe benzile 1 și 3.
Cum funcționează, de fapt, acordarea de prioritate în acest caz
Conform Articolului 136 din Codul Rutier, dacă șoferii de pe banda 1 și banda 3 doresc să intre simultan pe banda 2, doar unul dintre ei are prioritate. Conducătorul auto de pe banda din dreapta are obligația de a permite celui care vine din stânga să ocupe banda respectivă.
Spre exemplu, într-o situație în care șoferii de pe benzile 1 și 3 doresc să intre pe banda 2, șoferul de pe banda 1 trebuie să cedeze trecerea șoferului de pe banda 3, conform regulilor de circulație. Această regulă este valabilă pe toate tipurile de drumuri cu minim 3 benzi de circulație, incluzând autostrăzi, drumuri naționale, județene, locale și bulevardele din orașe.
Încălcarea acestei reguli poate duce la sancțiuni serioase, în conformitate cu legislația rutieră. Un șofer care nu acordă prioritate conform normelor risca să primească între 4 și 5 puncte de amendă, fiind sancționat cu o sumă cuprinsă între 580 și 725 de lei.
În plus, se poate aplica și o suspendare a dreptului de a conduce pentru 30 de zile. În situații grave, în care neacordarea de prioritate generează un accident rutier, permisul de conducere poate fi suspendat pentru 60 de zile.
Pentru siguranța și buna desfășurare a traficului, respectarea regulilor de prioritate pe drumurile cu 3 benzi este esențială.